joi, 29 martie 2012

Pe drumul spre inima 

 de Elena Cocis 

   Traim o perioada in care totul se schimba cu rapiditate. Ceea ce astazi este valabil, maine nu mai e. Suita de evenimente cosmice, care ne-au atins sufletul cu atata frumusete in ultimele zile, a deschis mai larg portile spre noi insine. Pe undeva incep sa cred ca asta este sentimentul de intoarcere acasa: intoarcerea spre noi insine, spre casa sufletului, spre Divinitatea interioara – cea care isi are locasul in Spatiul Sacru al inimii. Si, desi totul se intampla cu o viteza uluitoare, din cand in cand simt nevoia sa ma opresc din drum si sa asimilez tot ceea ce am invatat sau am trait pana la acel moment. Ating un prag si apoi las lucrurile sa se intample, ca sa-mi pot continua drumul – sa inchei, sa finalizez, sa integrez.

O astfel de perioada traversez acum. Am avut de curand sansa ca, timp de 11 zile, sa fiu langa Drunavalo si echipa lui de mentori si profesori. Nu voi incerca sa povestesc nimic despre aceasta fabuloasa experienta, pentru ca sunt constienta ca nu voi reusi sa o fac in putine cuvinte, mai ales ca sunt lipsita de posibilitatea de folosi si limbajul ochilor, al trupului, pentru a exprima si in alt fel decat in cuvinte, minunile cu care m-am intalnit acolo. Spun asta, totusi, pentru a va atrage catre un tip de traire prin care se caracterizeaza perioada pe care o traversam. Pentru mine, acest eveniment a fost ca un declansator care m-a propulsat intr-o lume interioara, pe care nu mai vreau s-o parasesc. Este ca si cum ma reinventez pentru a nu stiu cata oara. Am convingerea ca oricine poate trai un asemenea moment, indiferent cat de mic si neinsemnat pare evenimentul care-l declanseaza.

Doar mintea duala pune etichete. Acum, intre echinoctiu si solstitiu, mai ales ca suntem la inceput de an astrologic, energiile cosmice tocmai asta sunt destinate sa faca: sa creeze, sustina, incurajeze situatii, evenimente, chiar si mici gesturi, care sa ne oblige sa privim spre interior. Si asta se intampla. Bucuria mea este cu atat mai mare, cu cat constat ca asemenea stari incep sa devina normale, pentru tot mai multi oameni. Introspectia si cautarile interioare devin un mod firesc de a fi. Privind spre cei din jurul meu, am de multe ori impresia ca lumea a amutit, ca nimeni nu mai vorbeste prin cuvinte – desi tot cuvinte folosesc. Pare un non-sens. Nu stiu cum voi explica asta, dar voi incerca. Sunt convinsa ca daca prindeti ideea, puteti constata acelasi lucru, prin experienta proprie. Iar cand veti trai aceasta stare, in interiorul vostru se va produce ceva ce inca nu are nume. Ne percepem unii pe altii in alt mod, mai curat, mai intim mai profund. Simt, aud, vad... cum ceva ne uneste intr-un mod miraculos si tacut. Parca fire nevazute ne tes pe toti intr-un nou tablou – care prinde contur si claritate, zi dupa zi. De exemplu, daca respiri adanc si esti atent la limbajul corpului, simti ca ceva nou se contureaza, o anume stare, un alt mod de fi fericit, linistit, surprinzi – cu alte cuvinte – o alta vibratie. Atentia si intentia reunite in simplul act al respiratiei creeaza un fel de trezie, de revelatie, te duc spre o traire care trezeste copilul interior, care creste bucuria si recunostinta ca traiesti aceste vremuri ce n-au mai fost niciodata, nicaieri in Univers; te simti onorat.

 Orice explicatie logica, rationala, devine inutila. Cuvintele au disparut. Daca cineva te intreaba "ce faci", raspunzi ce-ti vine atunci in minte, dar pe undeva, adanc in interiorul tau, raspunsul care ti se pare potrivit ar fi "nu simti, nu vezi, de ce mai intrebi?" Si tu, cel care a intrebat, stii foarte bine ca ai verbalizat un tipar, dar altfel nu stiai cum sa incepi o conversatie. Poate o sa para foarte pretios spus, dar eu cred ca a venit vremea unei comunicari la nivel de spirit – evident, intre cei ce au un anumit nivel de vibratie. Pe de alta parte, nimeni nu se intelege cu nimeni. Discrepanta este foarte mare. Oricat ai incerca sa te faci auzit, ascultat, sa incerci sa spui ceva chiar important, in interesul aparent al interlocutorului, nu reusesti sa treci de personalitatea lui. Te lovesti ca de un zid. Tiparele se repeta la infinit. In mod clar, traim vremea secerisului.

Fiecare o ia pe Drumul sau. Si... orice Drum este un Drum, potrivit fiecaruia. Nimeni nu poate fi trezit din exterior, iar a te privi din interior este o arta, este o maiestrie la care ajungi dupa indelungi cautari. Cand ai ajuns acolo judecata dispare, totul este privit dintr-o alta perspectiva si... cuvintele nu mai au sens, isi pierd intelesul. Evident ca si asta este tot un mod de exprimare – la fel de nefericit ca oricare altul. Inima nu se poate exprima prin cuvant, si ajungem, vrand nevrand, intr-un impas de exprimare. Tot ceea ce ne mai salveaza este metafora, sintagma poetica si simtul umorului, capacitatea de a vedea dincolo de cuvant, de limitarea oricarui tipar, dincolo de aparente. Pe masura ce constiinta noastra evolueaza, pe masura ce trecem prin proces, este tot mai important sa simtim/stim care este momentul in care trebuie sa spunem stop si sa incercam sa sesizam schimbarile care au intervenit in fiinta noastra. Fara sa lasam lucrurile sa se aseze in noi, fara sa ne intelegem pe noi insine, am face totul superficial si am trece prin viata, fara sa implinim ceea ce ne-am propus prin
Programul nostru existential, atunci cand am venit la intrupare. Largul evantai de sunet si culoare, care ne invata sa traim constient si in acum, ne solicita pe deplin atentia. Imi este clar ca pentru a intelege tot ceea ce ni se intampla, pentru a impamanta energiile noi care ne sunt daruite, avem nevoie de responsabilitate in tot ceea ce facem, de determinare si implicare, de alegeri constiente si, mai ales, de alegeri potrivite cu scopul si contextul, deci luate cu intelepciune si maturitate.

Cel mai bun inceput este prin a ne asuma fiecare gest sau gand – chiar daca il consideram minor – fiecare cuvant sau actiune, sa fim atenti la sincronicitati, pentru a le intelege rostul. Evenimentele cosmice la care am asistat in ultimul timp ne-au schimbat calitatea vietii, ne-au ridicat pe o noua treapta existentiala. Si este doar inceputul. Am mai spus asta de multe ori si iata ca am ajuns aici. Zi dupa zi intervine ceva cu totul nou in exprimarea Vietii pe Pamant, iar fiecare etapa a devenirii este un inceput a ceva mult mai maret decat a fost vreodata. De cele mai multe ori, este foarte greu – uneori chiar imposibil – sa descifram cate ceva din panza care abia se tese, sa incercam sa intelegem, la nivel interior, ce avem de facut pe mai departe si de unde ne vom continua Drumul. Schimbarea, sau noutatea, nu este intotdeauna usor de sesizat, mai ales ca suntem invatati sa vedem viata doar prin ochii mintii duale – care judeca, observa, da verdicte, pune etichete. Pentru a schimba asta si a ne abandona inimii, mai avem doar cativa pasi de facut. Deja este un lucru despre care toata lumea povesteste.

Trebuie sa avem rabdare si sa nu mai incercam imposibilul – si anume, sa nu mai cautam sa intelegem totul, sa explicam. Tiparul cu un anumit simptom caruia ii corespunde o cauza spirituala, a disparut. Pana acum, de curand, de cate ori aparea cate un simptom, apelam la o lista cu cauzele spirituale ale bolilor. Acum, trebuie sa avem credinta si increderea ca lucrurile se lamuresc in mod personal, propriu, iar raspunsul adevarat este in noi si numai in noi. Nici in carti, nici in tratate, dar nici in experienta altcuiva.

Totul este p e r s o n a l si unic. O intrebare justificata ar fi: Dar, oare, putem descifra acest adevar? Cum facem sa-l vedem? Sau, de unde stii ca ceea ce gandesti este adevarat si nu o creatie a mintii sau a orgoliului? Da, nu stim inca de fiecare data. Cand vom sti asta, ne vom ilumina. Pana atunci ne testam si suntem testati, invatam. In acest punct am ajuns, acest prag il mai avem de trecut. Pe "formularul" de testare, sunt o gramada de intrebari ajutatoare, cum ar fi: am ranit pe cineva cu atitudinea mea, sunt eu cel care stie ceea ce este bine pentru altul, ceea ce-mi doresc chiar am nevoie? Sau, raspund cu o alta intrebare. Ce stii despre tine? Ai constiinta in cap, sau in inima? Stiinta a demonstrat ca inima are propriul ei creier. A trai in inima nu inseamna ca lucrurile nu au sens, directie sau claritate.

Reflectand asupra unui aspect si ascultandu-ti corpul, punand cu sinceritate o intrebare, daca esti in acel moment in vibratia inimii, ceva din interiorul tau iti spune despre ce este vorba si stii – pur si simplu stii – ce este bun pentru tine, care este sursa unei stari neconvenabile. Procedand asa, cu timpul capeti experienta, incredere in legatura ta cu ingerii, cu ghizii, cu Sinele tau Divin. Sigur, vom avea si esecuri, dar vom invata din ele. Si mai este ceva care ne poate simplifica drumul. De cate ori avem impulsul de a face ceva, de a avea o reactie, de a exprima un anume tip de dorinta, sa ne oprim pentru o secunda si sa ne intrebam: ce parte din mine ma pune sa fac asta, ma indeamna sa critic, sa judec, sa pun etichete, sa reactionez, cine din mine vrea asta? De fiecare data raspunsul va fi: mintea duala. Inima, energia feminina, stie alte lucruri despre Viata, stie ca fiecare este acolo unde trebuie sa fie, stie ca suntem unici, eterni si ca, in lumile interioare ale fiecarei fiinte, exista adevarul sau. Pana in data de 4-6 iunie – moment extrem de important in evolutia noastra – Universul revarsa pe Pamant energii din ce in ce mai subtile, cu o vibratie tot mai inalta, pentru a ne pregati, treptat, pentru un nou Ciclu de evolutie. Prin intermediul acestor noi energii, ni se transmit noi informatii, care apoi sunt exprimate si validate prin Viata – cea care, de fapt, ne „vorbeste”.

Viata este cea care aduce la suprafata noi paradigme, noi nivele de intelegere, noi forme de cunoastere, este cea care ne spune ca ceea ce credem este sau nu asa. Ea ne ajuta sa stim adevarul, sa intelegem schimbarea si ceea ce se intampla cu noi. Atata timp cat ziua creste, suntem in regatul actiunii. Ies la suprafata adevaruri profunde. Se pun in miscare energii, se intampla lucruri, din ce in ce mai "bizare", pentru ca nu le intelegem. Noutatea ne va surprinde. Valurile se subtiaza, intalnirea cu lumile nevazute se apropie. Cum sa inteleaga mintea noastra ceva si cum sa nu fim dezorientati, atata timp cat nu am ajuns sa traim in inima? Constiinta noastra este "in mutare": din cap in inima, deci... de unde sa avem mai multe repere? De la ceva ce se misca si se modifica, constant? Perceptiile si trairile noastre sunt tot mai diferite si de neinteles, pentru ca constiinta priveste mereu din alt loc, ca un satelit cu orbita schimbatoare.

 Dimineata ne trezim cu o stare de bucurie imensa, iar peste zi acumulam tristete, sentiment de inutilitate sau revolta, vinovatie. Acum suntem impacati cu noi insine si credem ca am depasit perioadele dificile, ca ne-am acomodat cu un nou adevar, iar peste foarte putin timp apare ceva care ne da totul peste cap. Schimbarile de stari, sentimente sau trairi devin absurde si fara sens. Nu stim de unde s-o mai apucam. Totul pare atat de nebunesc, incat cuvintele, din nou, isi pierd valoarea. Oricat ai incerca sa povestesti, nimic nu e de povestit. Sa ne fi intors, oare, de unde am plecat? Nici vorba. Involutie nu exista. Cu toate intorsaturile prin care Viata ne poarta, sufletul nostru stie ca lucrurile merg spre acolo unde trebuie sa ajungem. Totul este atat de frumos, incat nici nu am vrea sa fie schimbat, chiar daca inca suntem in pline framantari interioare. In adancul fiintei stim ca totul este pe un fagas care se numeste evolutie, salt cuantic, Dimensiunea urmatoare, pregatire si eliberare, implinirea unui Plan. Si totusi, ca sa fim mai linistiti, ce am avea de facut? Multe si mai nimic! Pe mine ceea ce ma ajuta sa-mi pastrez starea de echilibru, atat cat poate ea fi mentinuta, este cosmoetica – sau, mai precis, reflectarea asupra acestui concept. Ce ne poate face sa vedem un lucru inca invizibil, cu un ochi inca ne nascut? Te si bufneste rasul, dar ce sa faci?
Arhanghelii, ingerii, ghizii, helperii si maestrii nostri stau "ascunsi" si ne ajuta de dincolo de val, ne invata cum sa ne pregatim pentru marea intalnire, in timp ce organele noastre de simt spirituale sunt abia imbobocite. Doar intrezarim. Iar noi... suntem inca pe drum, inca urmam indicatoarele. Cum putem intelege ceva – si, mai ales, cu ce instrumente? Iata cum, incetul cu incetul, Viata ne obliga sa parasim mintea, creierul logic – creat pentru o lume duala – si ne invata, pas cu pas, cum sa atingem Frecventa Geniu si sa traim in inima. Parasim lumea in care exista bine si rau, dar nu am ajuns inca in dimensiunea iubirii, acolo unde nimeni nu poate fi ranit, unde totul se desfasoara intr-o ordine Divina. Cum oare sa ne fie confortabil, in aceste conditii. Este limpede pentru noi toti: trebuie sa avem rabdare, sa avem incredere in noi si in parintii nostri Divini, sa nu lasam sabotorul din noi sa mai detina controlul.

Daca intelegem de ce si ne cunoastem miza, daca scopul nostru este clar stabilit, trecem cu bucurie prin orice. Starea de bucurie interioara ne spune ca suntem acolo unde trebuie sa fim. Celelalte stari sunt doar semnale de alarma, momente de test si de invatare. Sunt normale si firesti, atata timp cat mai suntem in procesul de pregatire. Schimbarile de stari, provocarile si situatiile pe care le mai avem de depasit, tot ceea ce ni se intampla are un scop mai presus decat ne putem inchipui. Daca constientizam si vrem, putem invata de la maestrul nostru interior, cum sa facem fata acestor timpuri. Si..., pana atunci, apelam la orice "instrument" energetic pe care l-am testat candva. Orice este bun, pentru ca nimic nu mai este bun. Sa fim constienti ca ceea ce facem ca sa ne descurcam pe moment este doar un ajutor, un pansament aplicat printr-o metoda pe care am invatat-o candva si ne-a fost utila, sau una pe care abia acuma o testam. Eu am o vorba: cand ia casa foc, chemi pompierii. Nu trebuie sa mai cream drame, sau sa ne mai identificam cu personajele pe care temporar le interpretam, ori sa mai lasam subpersonalitatile sa detina controlul. Solutia adevarata este TREZIREA CONSTIINTEI.

Daca investim in noi, daca lasam virtutile Divine sa ne inunde fiinta, daca vom face efortul de a intelege ceea ce ingerii ne transmit, nu vom mai avea nevoie de nimic. Curand lucrurile se vor linisti – sau cel putin asta speram cu totii. Doar ca, evolutia este un proces. Accelerat sau lent, tot proces este, deci presupune timp, implicare, responsabilitate si responsabilizare, blandete si intelepciune, liniste si echilibru.
 Pe curand. Elena Cocis,
www. elenacocis.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.