joi, 4 aprilie 2013

Raiul este real: experienta unui doctor cu viata de dincolo




      
Raiul este real: experienta unui doctor cu viata de dincolo
                                                 Dr. Eben Alexander
Dr. Eben Alexander

           Ca si chirurg nu credeam in viata de dupa moarte. Am crescut intr- o lume stiintifica, fiu de neurochirurg. Am urmat pasii tatalui meu si am devenit neurochirurg academic, profesand la Scoala Medicala Harvard si la alte universitati. Am studiat ce anume se intampla cu creierul omului aflat pe moarte si intotdeauna am crezut ca exista explicatii stiintifice foarte bune pentru calatoriile din afara trupului descrise de cei care au trecut prin moarte clinica.
Creierul este un mecanism uimitor de sofisticat, dar extrem de delicat. Daca reduci putin cantitatea de oxigen pe care o primeste, va reactiona. Nu era surprinzator faptul ca cei care trecusera prin traume severe se intorceau din experientele lor cu povesti ciudate. Dar asta nu insemna ca fusesera intr-un loc real.
Desi ma consideram um om credincios, eram mai  mult cu numele. Nu ii intelegeam pe cei care voiau sa creada ca Iisus era mai mult decat un om bun care suferise din cauza lumii. Ii compatimeam pe cei care voiau sa creada ca undeva exista un Dumnzeu care ne iubeste neconditionat. De fapt invidiam la acei oameni siguranta pa care le-o dadea credinta lor. Dar ca om de stiinta, stiam ca nu pot sa cred aceste lucruri.
Totusi in 2008, dupa 7 zile de coma in care neocortexul meu fusese inactiv, am experimentat ceva atat de profund si care mi-a dat un un motiv stiintific sa cred in constinta dupa moarte.
Stiu ca asemenea afirmatii vor fi intampinate de scepticism, asa ca imi voi spune povestea cu logica si limbajul omului de stiinta din mine.
Acum  4 ani, intr-o dimineata devreme, m-am trezit cu o durere de cap intensa. In cateva ore, cortexul - partea creierului care controleaza gandurile si emotiile si ceea ce ne face umani, a cedat. Doctorii din Spitalul General Lynchburg din Virginia, spital in care lucrasem ca  neurochirurg, au determinat ca contractasem  o bacterie foarte rara de meningita, care ataca de regula nou-nascutii. Bacteria E. Coli intrase in lichidul cerebro-spinal si imi devora creierul.
Apoi, in dimineata celei de-a 7-a zi in spital, pe cand doctorii dezbateau daca sa intrerupa tratamentul sau nu, ochii mei s-au deschis.
Nu exista o explicatie stiintifica pentru faptul ca, in timp ce corpul meu era in coma, mintea mea-constinta mea, erau in viata. In timp ce neuronii mei erau complet inactivi din cauza bacteriei care ii atacase, constiinta mea fara creier calatorea intr-o alta dimensiune mai mare a universului: o dimensiune despre care nu visasem ca exista si despre care, inainte sa intru in coma, as fi zis ca este imposibila.
Dar acea dimensiune descrisa de multe personae care au trecut prin moarte clinica exista, iar ceea ce am vazut si invatat acolo m-a dus efectiv intr-o lume noua: o lume in care suntem mai mult decat creierul si corpurile noastre, unde moartea nu este sfarsitul constintei, ci mai degraba un capitol dintr-o calatorie vasta si nemarginit de pozitiva.
Nu sunt prima persoana care a descoperit dovada ca exista constinta in afara trupului. Priviri scurte si minunate ale acestei realitati sunt vechi de cand lumea. Dar, din cate stiu, in afara de mine, nimeni nu a mai calatorit in aceasta dimensiune, cat timp cortexul nu functiona si corpul se afla sub observatie medicala continua, asa cum am fost eu timp de 7 zile de coma.
Toate argumentele impotriva acestor experiente sugereaza faptul ca ele sunt rezultatul slabei functionari ale creierului. Totusi experienta mea se desfasura nu in timp ce cortexul functiona slab, ci in timp ce nu functiona deloc. Aceasta se intampla din cauza meningitei si a implicarii globale corticale atestata de raze CT si examinari neurologice. Potrivit conceptului medical curent al creierului si mintii, nu  puteam ca eu sa fi experimentat cat de putin constiinta in timpul comei, cu atat mai putin odiseea super-reala si complet coerenta pe care am trait-o.
Spre inceputul aventurii eram intr-un loc cu  norisori pufosi care se reliefau pe cerul albastru. Mai sus decat norii erau  fiinte uimitoare care strabateau cerul.Pasari? Ingeri? Aceste cuvinte au aparut mai tarziu cand am inceput sa scriu experientele traite. Dar niciunul dintre aceste cuvinte nu sunt pe masura fiintelor care erau cu totul diferite fata de ce vazusem vreodata. Erau mult mai avansate. Forme mai marete.
Un sunet imens si rasunator ca un cantec glorios, a venit de sus si m-am intrebat daca fiintele ciudate il produceau. Mi-am imaginat ca bucuria acestor creaturiconsta in producerea acestor sunete, bucuria lor fiind atat de mare incat nu se putea exprima altfel decat prin cantec. Sunetul era palpabil, aproape material, ca o ploaie pe care o simti pe piele, dar care nu te uda.
Vazul si auzul nu erau separate in acest loc. Puteam auzi frumusetea vizuala a trupurilor argintii a acelor fiinte de deasupra si puteam vedea perfectiunea vesela a cantecului lor. Se parea ca nu puteai vedea sau auzi nimic din lumea aceasta fara sa devii parte din ea, fara sa i te alaturi intr-un fel misterios.
Totul era distinct, totusi totul era si parte din toate celelalte, ca desenele bogate si incrucisate de pe un covor persan sau de pe aripile unui fluture.
Devine si mai ciudat. Pe parcursul calatoriei cineva era cu mine. O femeie. Era tanara si imi amintesc foarte bine cum arata. Avea obrajii ridicati si ochii albastri. Cand am vazut-o prima data mergeam impreuna pe o suprafata plana care s-a dovedit a fi aripa unui fluture. De fapt in jurul nostru erau milioane de fluturi. Era un rau de viata si culoare. Vestmantul femeii era simplu, dar culorile lui pastelate albastru-indigo si oranj-piersicuta avea aceeasi traire vie ca orice din jur.
M-a privit cu acea privire pe care daca ai fi vazut-o timp de cateva secunde ti-ar facut ca viata ta sa merite a fi traita, indiferent de ce s-ar fi intamplat pana atunci. Nu era o privire romantica. Nici de prietenie. Era o altfel de privire, alta decat cele pe care le cunoastem. Era ceva inaltator care cuprindea toate tipurile de iubire, in acelasi timp fiind mai mare decat oricare din ele.
Mi-a vorbit fara a folosi cuvinte. Mesajul a trecut prin mine ca vantul si am inteles instantaneu ca era adevarat. Stiam in acelasi fel in care stiam ca lumea din jurul nostru era reala, nu doar o fantezie trecatoare nesubstantiala.
Mesajul avea trei parti care sunau cam asa in limbaj pamantesc:
"Dragul meu esti iubit si pretuit pentru totdeauna."
"Nu ai de ce sa te temi. "
"Nu poti gresi cu nimic."
Mesajul m-a invadat cu un simtamant enorm de eliberare. Era ca si cand primeam regulile unui joc pe care il jucasem toata viata fara sa il inteleg cu adevarat.
"Iti vom arata multe lucruri aici”, a spus femeia inca odata fara a folosi exact aceste cuvinte, dar transmitandu-mi direct esenta lor.” In cele din urma te vei intoarce. “
Auzind asta am avut o singura intrebare. Inapoi unde?
Un vant cald sulfa ca cel de primavara. O briza divina a schimbat totul, intorcand lumea din jurul meu.
Desi inca mai aveam functia lingvistica, asa cum credem noi aici pe pamant, am inceput sa pun intrebari acestui vant si acestei fiinte divine pe care o simteam ca lucreaza.
Unde este acest loc?
Cine sunt eu?
De ce sunt aici?
De fiecare data cand puneam o intrebare, primeam raspunsul instantaneu intr-o explozie de culori, dragoste si frumusete care sufla prin mine ca un val izbitor. Interesant despre aceste izbituri nu era doar faptul ca imi opreau intrebarile coplesindu-le, ci raspundea la ele intr-un  mod care depasea limbajul. Ganduri ma invadau in mod direct. Dar nu era ca aici pe pamant. Nu erau vagi, imateriale sau abstracte. Aceste ganduri erau solide si imediate, mai tari decat focul si mai umede decat apa si, cand le-am primit am fost in stare sa inteleag instantaneu si fara efort concepte care mi-ar fi luat ani pentru a le intelege pe deplin in viata mea pamanteasca.
Stiu foarte bine cat de extraordinar, de necrezut par toate astea. Daca mi-ar fi spus cineva, chiar un alt doctor o poveste ca asta, in zilele dinainte, as fi fost sigur ca se afla sub vraja unor iluzii. Dar ce s-a intimplat cu mine a fost departe de a fi un delir, a fost la fel de real sau mai real decat orice alt eveniment din viata mea. Ce mi s-a intamplat cere explicatii.
Fizica moderna ne spune ca universul este o unitate nedivizata. Desi se pare ca traim intr-o lume de separatie si diferente, fizica ne spune ca fiecare obiect si eveniment din univers este complet intretesut cu  alte obiecte si evenimente.
Inainte de experienta mea, aceste idei erau abstractii. Astazi ele sunt realitati. Nu numai ca universul este definit prin unitate, dar si prin iubire. Universul, asa cum l-am experimentat in coma, este – am observat cu uimire si bucurie - acelasi despre care atat Einstein cat si Iisus au  vorbit  in moduri diferite.
Mi-am petrecut zeci de ani ca neurochirurg la unele dintre cele mai prestigioase institutii medicale din tara noastra. Stiu ca multi dintre colegii mei -asa cum am facut si eu -sustin teoria ca, creierul, si in special cortexul, genereaza constinta si ca traim intr-un univers lipsit de orice fel de emotie, cu atat mai putin de dragostea neconditionata pe care, stiu acum, o are Dumnezeu si universul pentru noi.  Ce s-a intamplat cu mine a distrus aceasta teorie, si am de gand sa-mi petreac restul vietii  investigand adevarata natura a constiintei si sa explic faptul ca suntem mai mult, mult mai mult, decat creierele noastre fizice.
Nu ma astept ca acest lucru sa fie o sarcina usoara, am invatat asta de prima data dupa ce am fost destul de bine sa ma intorc in lume si sa vorbesc si cu alte persoane in afara de sotia mea despre ce mi s-a intamplat. Privirea politicoasa dar sceptica, in special in randul prietenilor mei medici, m-a facut in curand sa-mi dau seama ce sarcina dificila am: sa ii fac pe oameni sa inteleaga enormitatea a ceea ce am vazut si experimentat in acea saptamana.
Astazi multi cred ca adevarul spiritual al religiei si-a pierdut puterea si ca stiinta, nu credinta, este drumul catre adevar. Inainte de experienta mea si eu am crezut asta.
Dar astazi sunt o persoana diferita la nivel profund fata de cea care eram inainte, pentru ca am trait o clipa a acestei realitati. Si ma poti crede cand iti spun ca va merita fiecare moment de munca pe care il depunem si pentru cei care vin dupa noi pentru a le descoperi aceasta realitate.
 
      Nu e minunat sa stii ca D-zeu are pregatit ceva extraordinar pentru noi atunci cand viata aici pe pamant se termina? Ca vom fi impreuna cu cei dragi? Constinta acestei realitati te umple cu pace, te elibereaza de frica si poti sa te bucuri cu adevarat de viata!

7 comentarii:

  1. Eu n-am trait asemenea experienta, dar cred cu adevarat ca exista viata dincolo, orice povestire de acest gen am ascultat sau citit am crezut-o pe deplin, ceva mai presus de mine imi spune ca acesta este adevarul, probabil credinta in Creator, in inteligenta divina, in ceea ce a spus Iisus ca IUBIREA si IERTAREA sunt calea, credinta aceasta nu se masoara cu mintea ci cu inima, crezi pur si simplu fara sa-ti explici prea multe si sentimentul e atat de inaltator incat parca vezi ingerii, cand te rogi stii ca discuti cu Dumnezeu. Eu am vrut sa-mi si explic totusi, sa gasesc raspuns la intrebari si le-am aflat citind Raymond Moody,care in cartea lui, Viata dupa viata, povesteste cum a experimentat aceste trairi in moarte clinica, a facut ceea ce se cheama experiment stiintific, adica a adunat experienta a sute, sau mii de cazuri pentru a putea trage o concluzie. Logica pamanteasca spune ca atunci cand oameni de varste diferite, femei sau barbati, tineri sau batrani, de religii, culturi si educatii diferite, din regiuni diferite, care nu s-au intalnit sau cunoscut vreodata intre ei si care traind acelasi tip de experienta, povestesc ca au calatorit in alta lume si expun cam acelasi gen de trairi si evenimente petrecute cat timp au fost in moarte clinica, inseamna ca ele sunt reale. Nu acesta e modelul care a dus la elaborarea tuturor teoriilor stiintifice? Pe urma e firesc sa existe o inteligenta superioara care a creat totul in jur, fiindca ceea ce se cheama viu e atat de perfect creat, totul are inteligenta proprie si urmeaza un tipar, de la celula care se reproduce, pana la cele mai sofisticate programe create de creierul omenesc. Nu putem sa ne imaginam ce poate aceasta inteligenta divina, fata de noi oamenii, care suntem creatia Lui. Si care este cu adevarat originea energetica ce ne anima, ne intretine viata? Am fi un pumn de oase si carne putreda daca suflul divin n-ar face ca tot ansamblul acestei masinarii ce se cheama om (sau planta, animal, tot ce-i viu)sa functioneze conform unui program, ce este ca o amprenta energetica, ca o matrice pe care corpul fizic si spiritual se muleaza perfect. Aceasta matrice este corpul energetic, acea aura, acea bioenergie, sau cum vrem s-o numim, care se alimenteaza permanent din energia universala. Vrem sa credem ca suntem singura si suprema inteligenta? Suntem un fir de nisip pe plaja imensa universala...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Frumoase cuvinte ati scris doamna Dorina, sunteti cu Dumnezeu..eu cred ca absolut toti oamenii merg in rai dar care are mai multe trepte

      Ștergere
  2. Va impartasesc cu tot sufletul ceea ce ati scris! Cred in Sfanta Treime, in puterea vindecatoare a Lui Dumnezeu,a rugaciunii catre cele Sfinte, a postului,a faptelor bune.Doamne, ajuta-ne pe toti!

    RăspundețiȘtergere
  3. NAMASTE ! De ce este nevoie oare de atîîîtea dovezi pentru ca noi să aruncăm cochilia ignoranţei şi să dăm tot girul unor astfel de oameni care aduc cele mai grăitoare dovezi că NU SÎNTEM,NICIODATĂ NU AM FOST LĂSAŢI DIN MÎNĂ,CREATORUL AVÎND GRIJĂ CA PE CEST PĂMÎNT SĂ AVEM SOARELE,PLOAIA,LUNA,FIINŢELE ANGELICE ŞI MAI ALES PE DOMNUL NOSTRU ISUS CRISTOS ŞI PE A SA MĂICUŢĂ SFÎNT SFINTELOR DE-A PURURI FECIOARA MARIA de la care eu am primit de atîtea ori sprijinul şi MÎNA SA ,atunci cînd boli grele mă împingeau spre nefiinţă....Dar în contrapondere este şi semnul că OAMENII SE TREZESC...CU CÎT MAI MULŢI ,CU ATÎT MAI BINE PENTRU FIECARE !

    RăspundețiȘtergere
  4. niciodata nu uitati ca ceia ce exista trebuie sa existe ceia ce ne este dat sa stim vom sti dar ceia ce trebuie sa se-ntample nu vom putea schimba vor fi momente de lumina dar si de inruneric caci acestea doua au existat exista si vor dainui impreuna fara ca vreodata sa dispara

    RăspundețiȘtergere
  5. Mie mi se antampla o data la 4 ani sa cad in coma 14 zile....nimeni nu stie de ce?

    RăspundețiȘtergere
  6. Daca nu ati citit " Mintea de dincolo" scrisa de Dr. Dumitru Constantin Dulgan - medic psiholog si psihiatru roman - va invit sa o cititi. Veti gasi raspunsuri la multe intrebari, veti rezona cu autorul si veti dori sa o recititi iar si iar...

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.