vineri, 23 octombrie 2015

Puterea Credintei

Puterea Credintei
 - vis si mesaj -


Tin sa va povestesc un vis avut astazi 23 octombrie si sa incerc sa il interpretez, desigur aveti libertatea de a crede si a interpreta la randul vostru ceea ce simtiti.

"Ma aflam undeva la tara sau la marginea unui oras si in timp ce priveam cerul am vazut in departare nori care au inceput sa urce cu o viteza foarte mare, ireala, ca la un vulcan, minute in sir.
Am facut poze (instinctiv) si observ ca dupa ce a urcat norul sus a aparut un fel de portal.
Nu trece mult timp si ma uit mai bine pe cer si vad un fel de semicerc de nori ca un curcubeu, partea stanga era intuneric iar cea dreapta luminoasa.
Primul gand a fost...wow cele trei zile de intuneric?



Peretele negru se apropia cu viteza mare asa ca strig la fratele meu care era in apropiere si ii zic hai sa ne adapostim undeva, oriunde sa nu ne prinda in strada.

Am gasit o curte si ne-am baricadat intr-o magazie cred si tineam cu mana usa sau ce era acolo sa nu se deschida.

Afara se auzeau tipete, sunete, din suflet spun cu voce tare ca sa ma auda toti si sa repete si ei cu mine: "Doamne Iisuse Christoase fiul Lui Dumnezeu milueste-ne pe noi pacatosii. Amin"  stiam ca ceea ce spun ne va salva pe toti.

La un moment dat in timp ce tin mana pe crapatura usii m-a atins ceva de afara si m-am speriat tare, s-a oprit visul si m-am trezit in alta parte.


Eram pe o plaja imensa la mare, era o atmosfera de poveste si multi oameni, un apus minunat, am ramas uimit ca printre oameni erau si animale, lei, tigri si unele necunoscute.

Aveam un sentiment de liniste.



Aflu de la cineva ca aproape 50 de milioane de oameni au pierit in acest timp / au plecat.

Cei ramasi am pasit in noua era, comuniune totala, in respect si iubire ca UNUL.
Vedeam cum leii se plimbau printre oameni fara sa le faca nimic, era un sentiment incredibil.

Visul a ramas viu si acum cand scriu aceste randuri, eu cred ca mesajul simplificat ar fi: Credinta este totul, atunci cand crezi in Dumnezeu, in tine si Iubirea ce ne leaga pe toti nimeni si nimic nu ne poate face rau.
Desigur acest rau este doar o forma de a spune din perspectiva umana, pentru ca el nu exista in realitatea din care venim.
Aici suntem in dualitate, unde putem alege ce vrem sa traim.
Acea credinta interioara in Sinele nostru Superior si Scanteia Divina ce o purtam fiecare dintre noi, oameni sau animale, tot ce are viata.
Eu nu sunt dogmatic, am ales spiritualitatea pentru ca imbina tot ce cunoastem, este o deschidere spre infinit in care nimeni si nimic nu are voie sa iti impuna ce sa crezi.
Imi recunosc identitatea de fiinta Divina ce a ales sa traiasca o viata de om pentru un timp.
Ce ramane de facut ne defineste si ne poate ajuta sa crestem constiinta Unimii si sa atingem un nivel mai inalt al existentei.
Mai aproape de Inima Marelui Creator, mai puri si mai intelepti.

Eu cred in Dumnezeu si in mine, eu cred in tine si in ziua ce vine.
Iubirea este calea.
Priveste-l si iubeste-l pe cel din fata ta ca pe tine insuti.
Va iubesc.

marți, 13 octombrie 2015

Povestea cescutei

Am gasit acest articol pe un blog, nu am reusit sa ii dau share asa ca am decis sa il postez si la mine, spune povestea noastra pe intelesul tuturor. Omul.

Azi, am pentru tine o poveste plină de înțelepciune a cărei morală te va provoca să te gândești puțin la viața ta … 

Povestea ceșcuței


O familie a plecat într-o excursie în Orient să cumpere ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la căsătorie. Amândurora le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, ceramice, în special ceştile de ceai.
Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat:
”Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos.”
În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească:
”Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva am fost doar un bulgăre de argila roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: “Nu face asta!”,“Nu-mi place!” “Lasă-mă în pace,” dar el a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe:“Încă nu!”.
Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită.
”Opreşte!” Ameţesc! O să-mi fie rău!” am strigat.
Dar stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit:
”Încă nu.”
M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit, şi m-a modelat până a obţinut forma care i-a convenit şi apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură. Am strigat, am bătut şi am izbit uşa …
“Ajutor! Scoate-mă de aici!”.
Puteam să-l văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele sale în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta:
”Încă nu.”
Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft… am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! 
”Ei, aşa este mult mai bine” m-am gândit.
Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc.
“O, te rog, încetează, încetează”, am strigat.
EL doar a dat din cap si a spus:
“Încă nu!”
Apoi, deodată, m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat, am plans, eram convinsă că nu voi scăpa. Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi EL m-a scos afara şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat, şi am aşteptat întrebându-mă:
”Oare ce are de gând să-mi mai facă?”
O oră mai târziu mi-a dat o oglindă şi a spus:
”Uită-te la tine.”
Şi m-am uitat. ”Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasă. Sunt frumoasă!!!”
El a vorbit blând:
”Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat.
Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald în cuptor şi neplăcut, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat.
Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevarat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine…”


Morala este aceasta:
Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila LUI. EL ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta, sfânta SA voie.
Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când ţi se pare că lumea se învârteşte necontrolat, când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşează-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu OLARUL.
”Asta îmi este toată misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire.. De alte gânduri şi rosturi sunt străin.”
Pr. Arsenie Boca


duminică, 4 octombrie 2015

Un singur Dumnezeu

Un singur Dumnezeu,
o singura religie numita Iubire.


Am facut primii pasi pe Pamant... zambind, cu pofta de joaca si de viata, una minunata cu tot ce ne apare in fata, o bucurie continua.
Ne-a fost dor de aceste trairi, ca oameni, experiente unice si nemuritoare.
Eu cred ca sufletul a ales o viata pentru a invata si a experiementa noi trairi, pentru a crea si a ajuta la randul sau alte suflete dar si Creatia.
Sufletul a ales sa se re-creeze pe el si sa participe la ridicarea vibratiei si a constiintei planetare, este o munca individuala dar si de grup.
Dumnezeu a pus in noi acea scanteie datatoare de viata.
De mii de ani s-au creat religii si credinte, omul este liber sa aleaga.
Eu cred ca Dumnezeu este UNUL si este CEL ce ne-a dat viata vesnica, ne-a daruit iubirea LUI si ne-a oferit acest dar neconditionat.
Eu cred ca exista o singura religie, o singura biserica, o singura credinta din care se nasc toate...Credinta numita Dumnezeu.
Eu cred ca frica de Dumnezeu este doar o nascocire a oamenilor, a bisericilor actuale, din pacate multe dintre ele au adus razboaie si ne-au separat.
Este timpul sa unim toate religiile, credintele si sa ne unim, sa ne ajutam ca fratii, ca UNUL.
Fiecare om este un templu, un miracol care respira zi de zi minuni.
Sa ne traim viata constienti cine si ce suntem cu adevarat, prezenti in ACUM si conectati cu Spiritul.
Putem cere ajutor, ghidare si energie pentru ca o intreaga lume Celesta ne aude si ne iubeste.
Dumnezeu este viata si Lumina, este totul si nimic, este prezent in fiecare din noi, om sau fir de iarba.
Dumnezeu nu ne vrea in genunchi, EL vrea ca noi sa fim fericiti si sa mergem cu incredere inainte, cu capul sus si nu aplecat, pentru ca suntem copii LUI, nu niste slugi sau oi.
Intradevar mintea ne aduce uneori pe cai laturalnice, dar ne regasim calea, prin oameni, prin inima si bucurie.
Nimeni si nimic nu este in afara LUI, cat de departe ar fi.
Suntem creatori toti, parte din Marele Creator Dumnezu, suntem creati din Iubirea Lui.
A fi spiritual inseamna sa iti recunosti Maretia Spiritului si eternitatea lui, fara dogme, fara limite, fara a judeca si fara a te crede superior nimanui.
Te iubesc.